Stare de nestare

Incerc sa ma adun, sa inteleg ce se intampla in interiorul meu si in exterior. Gandurile nu ma mai asculta, sunt imprastiate si zboara ca un viscol fara vreun sens anume. Am asteptari, sunt om. M-am bucurat ieri cand l-am intalnit. Din punctul meu de vedere suntem compatibili, avem atractii si activitati comune, parea ca si comunicam ok...astazi nu mai sunt insa atat de sigur. Poate sunt eu cel care face proiectii si chiar daca spun, afirm si sustin ca nu fac (si nu vreau sa le fac) se intampla si cad prada propriei creatii. Am avut un sentiment bun, de speranta, de "raza de soare" si parca as fi vrut sa ramana asa, inghetat in timp, inghetat la propriu. Azi i-am trimis un mesaj si doua apeluri - m-am fortat sa il scriu cat de neutru posibil. Pe cat simteam ieri ca suntem OK, pe atat simt azi ca de fapt ieri a fost doar un fum...o dupamiaza placuta, in compania unui om frumos ...si atat, iar acum...tacere.

Mi-a spus un coleg de palier care stie ce si cum...ca "poate a fost ocupat"... as vrea sa ma amagesc cu asta, chiar mi-as dori, dar sunt atat de satul de amagiri, de propriile amagiri pe care ACUM le stiu ca pot fi extrem de perfide si insidioase. Sunt dezamagit si stiu ca sunt actorul propriei mele stari. Nu voi incerca sa par ceea ce nu sunt, nu voi porni la drum cu cineva cu minciuna sau ascunzandu-i adevarul. Prefer sa fie asa. Prefer sa dezamagesc si sa fiu dezamagit de propria-mi stare, decat sa incep o iluzie, doar pentru a-mi pansa dorinta (umana de altfel) de a fi fericit.

Imi vine sa ies sa ma plimb de nebun pe strazi, prin santuri prin cetate, dar frigul de afara ma opreste. A venit colegul de camera, am mancat impreuna si acum stam ca 2 internauti fiecare pe laptopul lui. Am incercat sa intru in oficiu si m-am oprit - tocmai fusese atacul oualelor...batalia cu cartofi...un dezastru ce poate fi foarte bine ilustrat pe o panza de-a lui Kandisky.

Tensiune ... simt ca se petrece ceva...ca sunt pus pe "hold" dintr-un anumit punct de vedere.
Am lasat toate problemele trecutului in 2011, toate procesele de constiinta si toate ramasitele de sentimente ce trebuiau elucidate. Nu am crezut ca nu o sa mai simt nimic, de unde simteam atat de mult. Am ajuns sa ma simt agasat si intr-un fel sa simt ca se incearca sa se revina, intr-un mod pe care-l cunoasteam (ca pe o traditie aproape). Am luat masuri. Nu se mai putea. Am citit de curand pe o pagina ca "nu te desparti cu adevarat de cineva pana nu vezi persoana in cauza traind fericita langa altcineva. Ca, practic in viata de-acum plina a acelei persoane nu mai e loc de amintiri cu tine. De fapt despartirea are loc in doua etape: scoaterea unei persoane din viata ta, si risipirea amintirilor si a "ce-ar fi fost daca"-urilor :))) Nu ar fi fost nimic de fapt."

Mi-a placut asta, pentru ca intuitiv am facut asta, inainte sa citesc, pentru ca am simtit ca s-a ajuns la momentul asta si ca trebuie EU sa spun GATA.

Nici un gand nu se aseaza, sunt abrupt, trec de la un subiect la altul fara legaturi, fara sa fac o introducere cat de mica. Simt si expun clar ce simt si asa cum simt. Ma uit la tv pe antena 3, la manifestatii - am participoat si eu in orasul unde sunt acum - mi-as fi dorit sa merg la Bucuresti, acasa sa ma alaturi protestelor. Am ramas stupefiat azi cand am citit despre ACTA (The Anti-Counterfeiting Trade Agreement - ACTA is a plurilateral agreement for the purpose of establishing international standards for intellectual property rights ...). La cum e starea natiunii in zilele astea, inca o stire, inca o cauza ce ameninta libertatea de exprimare, libertatea de informatiei.

Simt ca se petrece ceva ...si aici si dincolo - am o stare de nestare. Aseara o durere de picior parea ca urca din ce in ce pana la bratul meu stang. Nu am inteles ce a fost, cu toate ca banuiesc intr-un fel...

Ar trebui sa ma adun, sa ma mobilizez, sa ma auto-imbarbatez, dar nu simt nimic, nici nevoia sa fac asta. Nu inteleg de ce sunt atat de amortit, parca anesteziat de o stare pe care fizic, acum, aici nu mi-o pot explica. Mi-a spus cineva ca daca se intampla acolo, se intampla si aici, ca ambele lumi se influenteaza unele pe celelalte. Poate asta o fi, poate nu. ramane sa vad pe parcurs ce, si cum va fi.

Abia astept sa treaca iarna, si abia a inceput, abia s-au blocat umpic drumurile (tragedie nationala) la fel ca in toti ceilalti ani. nu inteleg de ce mass-media face din asta un caz "atat de special/exclusiv/unic aproape"...In toti anii iernile au fost grele, nimic special cu anul asta, doar ca e an electoral. Ardealul e minunat iarna, e incremenit. Imi spunea ieri cineva ca "e parca prea liuniste", si zambeam, e parca asa cum ar trebui sa fie, e ca si cand noi, oamenii, nu am exista. Doar ea, natura in amorteala ei, ne vorbeste prin tacere.

De ceva vreme am inceput sa am senzatii de durere de cap si sa-mi dau seama ca de fapt nu sunt cauze fizice, si le pot anula...:)

Poate ar trebui sa uit, sa alung sperantele si sa merg mai departe - dar nu ma lasa inima. Si de cand am inceput sa o ascult, mi-a fost bine. Starea de nestare o simt...acutizata.