Nu am mai zburat niciodata cu avionul si aveam oarece emotii (cum o fi ...oare o sa-mi placa?) inaintea decolarii. La ora 6:15 avionul si-a incordat muschii si si-a pus toata puterea in motoare (m-am simtit ca la bordul unui bolid) decoland la un unghi de 45. Pe toata durata zborului nu am inchis ochii, ascultam dudha bar...si melodiile ce le-am luat cu mine. Dupa 3 ore si ceva am plonjat spre pamant la Luton. Decolarea, aterizarea si zborul pe deasupra plafonului de nori a fost o experienta unica.Prima zi - Joi 26.02.2009.Am luat din Romania bilet cu transfer de la aeroport in centrul Londrei, si acum asteptam microbuzul ce avea sa ne duca in Victoria Station. Nu aveam voie sa fumam nicaieri in incinta sau imediata apropiere a aeroportului...dar eu dupa un drum de 3 ore in care nu fumasem nimic (doar umpic de sniff) abia asteptam sa-mi aprind o tigara. Gabi si Catalin mergeau mult mai repede in fata asta pentru ca nu aveau o valiza atat de mare si pentru ca geamantanul meu era din 1980 - toamna si i se bloca o rotita, fapt ce-l facea sa capoteze din 50 in 50 m.Ajungem in final in parcare si imi aprind cu nesat prima tigara dupa 3 ore de zbor fara turbulente. Imediat cum am stins tigara, a venit microbuzul. Soferul un ungur destul de rece si gomos ne face checking-ul, ne ia bagajele si apoi le aseaza in portbgaj. Dupa 50 m de mers ne oprim...mai inaintam 50 m ne oprim ...timp de 30 min am mers cu 2 m pe minut. Autostrazile de 6 benzi pe sens nu faceau fata afluxului de masini iar soseaua ce facea legatura de la aeroport la aurostrada era in reparatii pe 2 km. Traficul din Bucuresti e PARFUM cu toate ambuteiajele la un loc. Pana la autostrada am facut 1 ora, pe un drum de 10 km...iar pana la punctul terminus inca 90 minute intr-un trafic de cosmar unde autobuzele double-decker pareau ca se napustesc spre tine, iar toate celelalte masini se strecurau la mm pe langa noi. Benzile erau destul de inguste, cele mai multe benzi erau 3 pe sens in lundra, in rest 1 banda pe sens sau 2. Autobuzul avea banda lui speciala pe care daca opreai te costa 50 pounds. Peste tot erau CCTV-uri (Close Circuit TV), camere ce acopereau 360 grade de vizibilitate si-ti dadeau un sentiment de protecte, pentru ca la cei 12 milioane de locuitori din care 9 milioane legali Londra nu este cel mai sigur oras, dar orice ti se intampla nu ramane lipsit de consecinte (ii prinde in 15-20 min).Casutele mici si inghesuite aduc foarte mult cu cele din Sighisoara si din zona lipscani din Bucuresti, numai ca sunt PESTE TOT la fel, barulet/ magazin/restaurant la parter + 2 etaje. Aproape toate casele din cartierele limitrofe sunt din caramida, multe pe acelasi tipic, la indigo pe distante de km intregi. In londra se merge cu treapta 1 sau 2. Nu ai de ce sa folosesti treapta a 3-a de viteza, pentru ca nu ai timp sa prinzi viteza de la un stop la altul. Se circula constant cu 20-30 km ora, iar in cazuri extraordinare 50 km/h,. La 150-200 m se afla o intersectie sau o bifurcatie in unghi destul de ascutit. Ii invidiez pe soferii de autobuz din londra pentru maiestria cu care conduc (de multe ori aveam zsenzatia ca vor intra in stalp)Ajungem la Victoria Station ne dam jos din microbuz, multumim politicos soferului si mergem sa ne luam aonamente de o saptamana. In Londra au un sistem de cartele magnetice Oyster ce se incarca cu lire pentru orice perioada vrei. Gabi s-a dus sa cumpere oystere si sa le incarce pentru o saptamana (7 zile, doar pe autobuz, pe toate liniile platesti 13.30 pounds). Eu cu Catalin am ramas la un magazin alimentar marks&spencer ca sa fumam (ne aflam in afara statiei cu 1m, pentru ca daca fumam sub acoperisul statiei luam amenda). Gabi ne spune ca avem 2 optiuni de a ajunge acasa : sa mergem cu 185 pana in Lewisham, sau cu 36 pana la Red Cross si sa schimbam apoi cu 171. Eu eram nedormit de mai mult de 24 ore (miercuri ma trezisem la 12) si Catalin era buimac...asa ca am hotarat sa luam 185-ul
Autobuz rosu, double-decker, punem gemantanele in 3 locuri fapt ce m-a crizat intr-o oarecare masura, pentru ca nu-mi place sa nu le vad. Gabi mi-a spus sa nu-mi fac griji , si mi-a aratat cele 4 camere CCTV din autobuz -m-am linistit. Pana am ajuns acasa am mai facut 90 minute, pentru ca avea statie din 50 in 50m si la fiecare statie cobora cate unul, sau urcau cativa. Daca nu le faci semn cu mana sa opreasca in statie, sau daca nimeni din autobuz nu apasa butonul de stop, soferul nu opreste. Lumea intra doar prin fata pe la sofer sa valideze oysterul si coboara doar prin mijloc. Pe jos drumul ar fi facut cam 45 minute la pas de trap, dar ne aflam cu gemantane si bagaje si in plus eram destul de ostoiti. Orasul e construit pe coline si autobuzul urca pante destul de abrupte. Ajungem intr-un final la statia unde trebuie sa coboram, ma opintesc cu geamantanul meu, cobor si ma tin dupa Gabi si Catalin. La nici 100m traversam strada si urcam o panta dubla 27 cu 45 grade. Noi trebuia sa ajungem evident in coama dealului. Casa unde am stat era construta pe structura de lemn si pereti de placaj si gips-carton cu putina izolatie - stilul japonez. Mi s-a spus ca astea sunt case date de primarie expatilor, expati care le subinchiriaza evident :D altor expati. Tot ce faci in Bucuesti poti face si in Londra, dar pe bani si banul chiar are valoare - 50 pounds e cea mai mare bancnota cred...cea mai utilizata e cea de 10 si de 5 pounds iar cea de 20 e echivalentul unui milion, in rest folosesc monezi peste monezi iar eu care urasc monezile si maruntul a trebuit sa ma uit dupa blugii care nu au buzunarele rupte, pentru ca nu-mi permiteam sa pierd un pound cu care imi luam o apa la 1/2 litru. Apa lor de la chiuveta nu e potabila si importa cantitati imense de apa. o sticla de 1.5 - 2 litri e 2 pounds = 100 mii!!!!.Il intreb pe Catalin daca ii place si imi spune ca detesta deja londra...ce-i drept prima impresie nu e cea mai buna, dar avand in vedere drumul si statul in trafic + oboseala cu care am venit din romania, prima impresie nu e atat de concludenta. In plus orasul se cunoaste la picior nu stand in autobuz.La ora 7:30 eram in Luton (ora 9:30 Bucuresti) si abia la ora 14 am ajuns acasa in Lewisham ... Am facut 5:30 ORE !!! Iar cum am vazut patul m-am trantit in el si 5 ore nu am avut nimic de spus, doar un somn fara vise. La ora 19 ma trezesc sa mancam si sa stam de vorba, dupa care pe la 23-24 iar ne bagam in pat, de data asta cu mai putin chef de somn, dar m-am straduit sa adorm pentru ca stiam ca vineri vom avea de umblat, de facut poze.A doua zi - 27.02.2009
Cu o seara inainte il intreb pe Gabi la ce ora vrea sa ne trezim, ca sa stiu la ce ora pun ceasul sa sune - "la 9 trebuie sa iesim pe usa, ca avem mult de umblat, si facem mult cu autobuzul" - boon, pun telefonul sa sune la ora 8, avand timp destul pentru dus si mic dejun.
La ora 8 suna ceasul telefonul mobil -"Tzrr, Tzrr, Tzzrrrr tzrrrr ...."-ma uit cu un ochi pe geam, abia se lumina de ziua si destul de liniste in zona unde eram, apoi cu celalat ochi am facut un efort si l-am deschis sa verific si celalalt telefon mobil ....ora oficiala era 6 - ma auto-injur in gand si ma culc la loc. La 7:58 am sarit din pat speriat ca am dormit prea mult. Catalin dormea langa mine dus in pozitia fetusului.
Ma dau jos din pat, imi fac toaleta de dimineata, si intru in bucatarie unde prin geamul terasei se vedea o veverita mirata, dar destul de preocupata sa-si ascunda prada (oricum uita unde a ascuns-o). Podeaua casei scartaia sub pasii mei, asa ca incercam sa-mi limitez miscarile si sa le fac cat mai ample cu putinta - parca eram pe o podea de carbuni intinsi, in sort cu turloaiele goale si hanoracul portocaliu, ca era un frig de ti se lipeau dintii. M-am uitat in frigider, mancare ordonata si imachetata - nu avea rost sa incep sa desfac ceva atat timp cat nu stiam a cui e. In casa aia locuiau 5 oameni in afara de noi, si fiecare avea zona lui de depozitare si mancarea portionata.
Imi iau inima in dinti si intru in camera Cristinei de unde se auzea sforaitul lui Gabi. Dau sa deschid usa, si toata casa se opinteste de parca incercam sa o daram - structura de lemn era destul de elastica, dar scartaia mai ceva ca o dacie 1100. Toata manevra de deschidere a usii l-a trezit pe Gabi, fara sa mai fie nevoie sa fac altceva.
"Ziceai ca la 9 tre sa fim incaltati !?! E ora 9 !"
"A...pai stai ca inainte tre sa mancam...si oricum nu e graba, Catalin s-a trezit?"
Abia pe la 10 iesim pe usa, dupa ce am mancat cel mai consistent mic dejun ever - eu de regula nu mananc deloc dimineata...stiu ca nu fac bine, dar asa m-am obisnuit.
Luam autobuzul 171 si ne postam evident la etaj sa vedem cum se vad londonezii de sus :D.
Ajungem la New Cross Gate unde schimbam caleasca pe alta caleasca - 133 in drum spre London Bridge. Stateam, faceam fotografii pe unde pueam, cu toate ca ma smucea autobuzul ala din stanga in dreapta - acum stiu cum se simt sacii de cartofi. Soarele imi batea in ochi, aveam impresia ca de fiecare data cand ia autobuzul curba, va aduna si stalpul cu semafor dupa el...haios foc. Coboram dupa 40 minute de mers cu double-decker-ul la London Bridge. Am fi facut mult mai putin ca timp daca aveam biciclete si daca stiam pe ce strazi sa mergem, ca soferul tot oprea la fiecare statie din 50-100m sa urce sau sa coboare cineva (mai mult statea in statie decat meregea ...iar cand ziceai ca a prins ceva viteza si merge si el macar 200m, iar oprea).
